Discursul Sfântului Părinte Papa Benedict al XVI-lea
la audienţa acordată membrilor Comisiei Teologice Internaţionale

Vatican, 2 decembrie 2011

Domnule Cardinal,
Veneraţi Fraţi întru Episcopat,
Distinşi Profesori şi Profesoare, dragi Colaboratori!

Este o mare bucurie pentru mine să vă pot primi la încheierea anualei Sesiuni Plenare a Comisiei Teologice Internaţionale. Aş vrea să exprim înainte de toate o mulţumire vie pentru cuvintele pe care Cardinalul William Levada, în calitate de preşedinte al Comisiei, a voit să mi le adreseze în numele vostru al tuturor.

Lucrările acestei Sesiuni au coincis anul acesta cu prima săptămână din Advent, ocazie care ne face să ne amintim că fiecare teolog este chemat să fie om al adventului, martor al aşteptării vigilente, care luminează căile înţelegerii Cuvântului care s-a făcut trup. Putem spune: cunoaşterea adevăratului Dumnezeu tinde şi se hrăneşte constant din acel “ceas”, care ne este necunoscut, în care Domnul se va întoarce. A ţine trează vigilenţa şi a însufleţi speranţa aşteptării nu sunt, de aceea, o misiune secundară pentru o corectă gândire teologică ce îşi are motivaţia sa în Persoana Celui care ne vine în întâmpinare şi luminează cunoaşterea mântuirii.

Astăzi îmi place să reflectez pe scurt împreună cu voi asupra celor trei teme pe care Comisia Teologică Internaţională le studiază în ultimii ani. Prima, aşa cum s-a spus, se referă la problema fundamentală pentru orice reflecţie teologică: problema despre Dumnezeu şi îndeosebi înţelegerea monoteismului. Pornind de la acest orizont doctrinal amplu aţi aprofundat şi o temă cu caracter eclezial: semnificaţia Doctrinei Sociale a Bisericii, rezervând apoi o atenţie deosebită unei teme care astăzi este de mare actualitate pentru gândirea teologică despre Dumnezeu: problema status-ului însuşi al teologiei astăzi, în perspectivele sale, în principiile şi criteriile sale.

În spatele mărturisirii credinţei creştine în Dumnezeu unic se află mărturisirea zilnică de credinţă a poporului lui Israel: “Ascultă, Israele: Domnul este Dumnezeul nostru, unic Dumnezeu este Domnul” (Dt 6,4). Împlinirea nemaiauzită a dispoziţiei libere a iubirii lui Dumnezeu faţă de toţi oamenii s-a realizat în întruparea Fiului în Isus Cristos. În această Revelare a intimităţii lui Dumnezeu şi a profunzimii legăturii sale de iubire cu omul, monoteismul unicului Dumnezeu s-a luminat cu o lumină complet nouă: lumina trinitară. Şi în misterul trinitar se luminează şi fraternitatea dintre oameni. Teologia creştină, împreună cu viaţa celor care cred, trebuie să restituie claritatea fericită şi cristalină impactului asupra comunităţii noastre a Revelaţiei trinitare. Deşi conflictele etnice şi religioase în lume fac mai dificilă primirea singularităţii gândirii creştine despre Dumnezeu şi despre umanismul care este inspirat de ea, oamenii pot recunoaşte în Numele lui Isus Cristos adevărul lui Dumnezeu Tatăl spre care Duhul Sfânt solicită orice geamăt al creaturii (cf. Rom 8). Teologia, în dialog fecund cu filozofia, poate să-i ajute pe cei care cred să conştientizeze şi să mărturisească faptul că monoteismul trinitar ne arată adevărata Faţă a lui Dumnezeu şi acest monoteism nu este izvor de violenţă, ci este forţă de pace personală şi universală.

Punctul de plecare al oricărei teologii creştine este primirea acestei Revelaţii divine: primirea personală a Cuvântului făcut trup, ascultarea Cuvântului lui Dumnezeu în Scriptură. Pe această bază de plecare, teologia ajută înţelegerea credincioasă a credinţei şi transmiterea ei. Toată istoria Bisericii arată însă că recunoaşterea punctului de plecare nu este suficientă pentru a ajunge la unitatea în credinţă. Orice lectură a Bibliei se situează în mod necesar într-un precis context de lectură şi unicul context în care cel ce crede poate să fie în comuniune deplină cu Cristos este Biserica şi Tradiţia sa vie. Trebuie să trăim mereu din nou experienţa primilor discipoli, care “erau stăruitori în învăţătura apostolilor şi în comuniunea fraternă, la frângerea pâinii şi la rugăciune” (Fap 2,42). În această perspectivă, Comisia a studiat principiile şi criteriile conform cărora o teologie poate să fie catolică şi a reflectat şi asupra contribuţiei actuale a teologiei. Este important de amintit că teologia catolică, mereu atentă la legătura dintre credinţă şi raţiune, a avut un rol istoric în naşterea Universităţii. O teologie cu adevărat catolică având cele două mişcări, “intellectus quaerens fidem et fide quaerens intellectum” este astăzi mai mult ca oricând necesară pentru a face posibilă o simfonie a ştiinţelor şi pentru a evita derivele violente ale unei religiozităţi care se opune raţiunii şi ale unei raţiuni care se opune religiei.

Comisia Teologică studiază apoi relaţia dintre Doctrina socială a Bisericii şi ansamblul Doctrinei creştine. Angajarea socială a Bisericii nu este numai ceva uman, nici nu se rezolvă într-o teorie socială. Transformarea societăţii realizată de creştini de-a lungul secolelor este un răspuns dat venirii în lume a Fiului lui Dumnezeu: strălucirea acestui Adevăr şi Carităţi luminează orice cultură şi societate. Sfântul Ioan afirmă: “În aceasta am cunoscut iubirea: el şi-a dat viaţa pentru noi. La fel şi noi trebuie să ne dăm vieţile pentru fraţi” (1In 3,16). Discipolii lui Cristos Răscumpărătorul ştiu că fără atenţia faţă de celălalt, fără iertare, fără iubirea chiar şi a duşmanilor, nici o comunitate umană nu poate trăi în pace; şi acest lucru începe în prima şi fundamentala societate care este familia. În necesara colaborare în favoarea binelui comun chiar şi cu acela care nu împărtăşeşte credinţa noastre, trebuie să facem prezente motivele religioase adevărate şi profunde ale angajării noastre sociale, aşa cum aşteptăm de la alţii ca să ne manifeste motivaţiile lor, aşa încât colaborarea să se facă în claritate. Cine va percepe fundamentele acţiunii sociale creştine va putea găsi în ele şi un stimulent pentru a lua în considerare însăşi credinţa în Cristos Isus.

Dragi prieteni, întâlnirea noastră confirmă în mod semnificativ cât de mult are nevoie Biserica de reflecţia competentă şi fidelă a teologilor asupra misterului Dumnezeului lui Isus Cristos şi al Bisericii sale. Fără o reflecţie teologică sănătoasă şi viguroasă Biserica ar risca să nu exprime pe deplin armonia dintre credinţă şi raţiune. În acelaşi timp, fără trăirea fidelă a comuniunii cu Biserica şi adeziunea la Magisteriul său, ca spaţiu vital al propriei existenţe, teologia n-ar reuşi să dea o motivaţie adecvată despre darul credinţei.

Aducând, prin intermediul vostru, urarea şi încurajarea pentru toţi fraţii şi surorile teologi, răspândiţi în diferitele contexte ecleziale, invoc asupra voastră mijlocirea Mariei, Femeia Adventului şi Mama Cuvântului întrupat, care este pentru noi, în păstrarea Cuvântului în inima sa, paradigmă a teologiei corecte, modelul sublim al adevăratei cunoaşteri a Fiului lui Dumnezeu. Ea, Steaua speranţei, să conducă şi să ocrotească munca preţioasă pe care o desfăşuraţi pentru Biserică şi în numele Bisericii. Cu aceste sentimente de recunoştinţă, vă reînnoiesc Binecuvântarea mea Apostolică. Mulţumesc.

© Copyright 2011 - Libreria Editrice Vaticana